Comunicat de presă PERSEIDE 2017

Circulă pe reţelele de socializare un zvon în legătură cu faptul că „ploaia” de meteori PERSEIDE 2017 va fi „cea mai strălucitoare din istoria umanităţii” și chiar vizibilă în timpul zilei. Nu este adevărat!
Curentul meteoric PERSEIDE este activ din 17 iulie până în 24 august, pe măsură ce în atmosfera Pământului intră particulele meteorice eliberate din cometa 109P / Swift-Tuttle în timpul numeroaselor sale reveniri în sistemul solar interior.
Curentul este numit PERSEIDE, deoarece radiantul (zona de pe cer unde meteorii par să provină) se află în apropierea constelației proeminente a eroului Perseu.
Maximul curentului se înregistrează pe 12 sau 13 august, în funcție de an, atunci când când Pământul întâlnește cea mai densă zonă de particule meteorice provenite din coada cometei. Numărul de meteori văzut din zonele fără poluare luminoasă variază între 50-80 / oră la maxim. Radiant: α = 48°, δ = + 57,6 °; ZHR: 80; Viteza: 59 km/s.

Prin urmare, maximul curentului meteoric PERSEIDE nu ajunge niciodată la stadiul de „furtună” (mii de meteori/oră). Cel mai ridicat maxim pentru PERSEIDE a fost înregistrat în 1993: peste 300 de meteori / oră. În 2016, maximul a atins peste 200 de meteori/oră. „Furtunile” curentului meteoric LEONIDE de la sfârșitul anilor 1990 și începutul anilor 2000 au fost mult mai spectaculoase, având rate de 10 ori mai mari decât orice maxim al PERSEIDELOR. Dacă ne întoarcem în timp, constatăm că la „furtuna” curentului LEONIDE din 12 noiembrie 1833, s-au înregistrat circa 100.000 meteori / oră (sau 20-30 de meteori / secundă). Pentru comparaţie, la maximul PERSEIDELOR se observă în medie un meteor/minut în condiţii ideale.
Observarea meteorilor mai slabi (cei mai numeroşi) va fi îngreunată în acest an de prezenţa Lunii (va răsări în jurul orei 23).

Pentru a constata evoluţia curentului de meteori în preajma maximului, se realizează observaţii trei nopţi consecutive. Acest lucru este foarte important în cazul observatorilor care trimit rapoarte la Organizaţia Internaţională de Meteori (IMO). De aceea membrii Asociaţiei Astronomice „Sirius”-Club UNESCO vor realiza observaţii în nopţile 11/12 august, 12/13 august şi 13/14 august, de pe platoul Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad.
Pe parcursul activităţii, se vor face şi observaţii telescopice şi fotografice asupra planetelor vizibile la momentul dat.

Preşedinte AAS, prof.Ioan Adam