Când avem o hartă, orientarea sau stabilirea locului unde ne aflăm şi unde vrem să ajungem este destul de simplă, dar sunt situaţii când din diferite motive, nu avem o hartă sau pe hartă nu ne este indicat nici un punct cardinal (pe hărţi, în special pe cele noi, este indicat Nordul) şi atunci lucrurile la prima vedere se complică, dar totul se poate rezolva foarte simplu.
Orientarea cu ajutorul ceasului
Dacă avem un ceas cu afişaj cu limbi indicatoare (nu unul cu afişaj electronic), cu ajutorul Soarelui, putem afla direcţia Sud.
Se ţine ceasul orizontal cu limba mică (cea care indică ora) îndreptată în direcţia în care se află Soarele. Bisectoarea unghiului format de direcţia limbii mici şi direcţia imaginară ce trec prin centrul ceasului şi ora 12 de pe cadran, indică directia S.
Orientarea cu ajutorul umbrei
Dacă Soarele este destul de puternic încât să se vadă clar umbra, cu ajutorul unui băţ putem să stabilim Estul şi Vestul.
Se înfige băţul în pământ şi se marchează “vârful” umbrei. Se aşteaptă circa.o jumătate de oră, o oră sau cât este nevoie, pentru ca umbra sa să se deplaseze suficient de mult şi apoi se marchează noua poziţie a vârfului umbrei. Linia care uneşte cele două puncte indică direcţia Est (înspre cel de-al doilea punct) .Vestul (înspre primul punct).
Orientarea cu ajutorul poziţiei Soarelui
Se stabileşte după luna calendaristică şi oră, punctele cardinale Nord, Sud şi Est.
În februarie, la ora 6, poziţia Soarelui indică Estul, la ora 12 indică Sudul, iar la ora 18 indică Nordul, etc
Orientarea cu ajutorul busolei
Orientarea în teren nemarcat şi necunoscut se poate face folosind busola şi cunoscând azimutul direcţiei spre care dorim să ne îndreptăm, sau dacă reuşim să identificăm un obiectiv (arbore, o stâncă, o plantă, etc), tot azimutul ne ajută să ajungem la el fără a exista riscul de a ne rătăci.
Busola are cadranul împărţit în 360 de grade, iar gradaţia 0 (zero) sau 360 corespunde Nordului. Cu ea putem determina cu uşurinţă direcţia Nord şi azimutul unei direcţii care ne interesează.
Se caută în teren un obiectiv cunoscut – un punct fix, pe direcţia la care dorim să ajungem. Apoi stabilim direcţia Nord, acul magnetic să fie cu vârful pe litera “N” sau “360”. Din această poziţie se roteşte cadranul gradat până când, privind cu ochiul prin cătare spre înălţător, se observă obiectivul ales. Valoarea gradaţiei de pe cadran, din dreptul semnului, este chiar azimutul direcţiei pe care dorim să o urmăm. Respectând această valoare putem ajunge la obiectivul propus chiar dacă datorită înaintării, nu mai avem posibilitatea să vedem reperul ales datorită denivelărilor de teren, a pădurii, a ceţii, a nopţii, etc.
Notă: Trebuie să se aibă în vedere faptul că determinarea direcţiei se realizează cu aproximaţie. O eroare de citire de 1 grad de pe cadran, poate da o eroare de 20 de m în teren pentru fiecare km distanţă.
Orientarea cu ajutorul Stelei Polare
Prin poziţia ei Steaua Polară fixează direcţia nordului şi ne oferă posibilitatea de a ne putea orienta. Prelungind direcţia nord în sens contrar Stelei Polare avem direcţia sud. Direcţia nord-sud este direcţia meridianului geografic al locului. Privind spre nord avem la dreapta răsăritul (sau estul) şi la stânga apusul (sau vestul) Cele patru puncte ale orizontului- punctele nord, sud, est, vest – se numesc puncte cardinale.
Cunoaşterea poziţiei Stelei Polare determină orientarea noastră pe timpul nopţii. În acest scop, prelungim linia care leagă ultimele două roţi ale Carului Mare cu o distanţă de cinci ori mai mare decât distanţa dintre ele.
Unghiul dintre raza vizuală îndreptată spre Steaua Polară şi planul orizontului reprezintă înălţimea deasupra orizontului pentru această stea. Referitor la ea, facem următoarele constatări: când ne deplasăm de-a lungul meridianului în direcţia nord, din cauză că Pământul este sferic observăm că Steaua Polară are o înălţime din ce în ce mai mare. La Polul Nord, Steaua Polară se vede chiar deasupra capului (la zenit). Dacă însă ne deplasăm spre ţinuturile ecuatoriale, Steaua Polară se vede din ce în ce mai jos, având o înălţime deasupra orizontului tot mai mică. La Ecuator această coordonată devine zero.
După cum se ştie, valoarea în grade de la ecuator până la o localitate dată (măsurată de-a lungul meridianului acelei localităţi)se numeşte latitudinea localităţii.
Înălţimea deasupra orizontului corespunzătoare Polarei coincide cu latitudinea localităţii în care ne găsim. De exemplu, dacă înălţimea Polarei este de 470, latitudinea localităţii respective este tot 470.
Orientarea cu ajutorul poziţiei în care se află Luna
Se stabileşte cu ajutorul orei, a fazei şi a poziţiei în care se află Luna, punctele cardinale Est, Vest, Sud.
Procedeul este asemănător cu orientarea după poziţia Soarelui, diferenţa constă în faza în care se află Luna. De exemplu, la ora 18, dacă Luna este în faza Primului Pătrar, poziţia ei ne indică Sudul, dacă la aceeaşi oră, Luna se află în faza de Lună Plină, indică Estul, etc.
Alte metode de orientare
-muşchii de pe coaja arborilor izolaţi sunt orientaţi spre Nord;
-muşchii de pe pereţii izolaţi ai stâncilor sunt orientaţi spre Nord;
-coaja arborilor este mai groasă în partea de Nord;
-inelele de creştere ale arborilor sunt mai apropiate între ele în partea Nordică;
-intrările în cuibul păsărilor sunt direcţionate către Sud;
-la ora 12.00 Soarele indică Sudul;
-altarul bisericilor este către Est.
Dacă nu avem un ceas sau telefon, putem să aflăm cât timp mai este până la apusul Soarelui printr-o metodă simplă, cu ajutorul unei mâini.
Cu faţa la Soare, se aşează mâna cu palma spre faţă şi degetele unul peste altul de la baza Soarelui până la orizont. Fiecare deget măsoară circa. jumătate de oră. De exemplu, dacă sunt patru degete de la baza Soarelui până la orizont, înseamnă că Soarele apune în 2 ore.