Arhive categorie: Stiri

Adunarea Generală AAS

Se convoacă membrii Asociaţiei Astronomice SIRIUS la Adunarea Generală, duminică, 17 martie 2024, ora 10, la sediul secundar din Str. 1 Decembrie Nr.38 Bârlad, cu următoarea ordine de zi:

  1. Raport asupra activităţii desfăşurate în perioada 1 ianuarie – 31 decembrie 2023
    *Ratificarea hotărârilor Consiliului Director
  2. Raport financiar-contabil pe anul 2023
  3. Rapoarte asupra gestiunii băneşti şi de inventar
  4. Perspective organizatorice (strategie, comunicare în interiorul AAS, parteneriate,
    resurse financiare, proiect de buget)
  5. Aprobarea proiectului de activitate pentru anul 2024
  6. Discuţii
  7. Aprobarea cererilor de retragere prin demisie.
  8. Aprobarea propunerilor de excludere din organizație.
  9. Aprobarea actualizării listei de membri.
  10. Aprobarea componenței Consiliului Director.
  11. Aprobarea numirii cenzorului.
  12. Aprobare completare tabel anexă cu datele de identificare și adresele membrilor asociației a Statutului.
  13. Aprobarea modificării Statutului.
  14. Aprobarea împuternicirii domnului prof. Adam Ioan să reprezinte interesele Asociației Asociația Astronomică Sirius la Judecătoria Bârlad pentru înscrierea modificărilor aprobate de Adunarea Generală care se va desfășura la data de 17.03.2024.

NOTĂ:
În conformitate cu Art.7 lit.g, Cap. IV -Drepturile şi obligaţiile membrilor – din Statutul AAS actualizat, membrii Asociaţiei au dreptul să fie reprezentaţi prin delegaţie la şedinţele Adunării Generale, în cazul în care nu poate participa la acestea;
Art.14 al.9 – Un participant la şedinţa Adunării Generale poate reprezenta cel mult 5 membri cu drept de vot.

Preşedinte AAS, Secretar,
prof. Ioan ADAM Iulia CHIPER

Evenimentul „Stele de Crăciun” 2023

Oare există pe lume o zi mai frumoasă decât Ajunul Crăciunului? Crăciunul este, prin tradiție, o sărbătoare a familiei. Asociația Astronomică SIRIUS a ținut să creeze o atmosferă familială caldă și festivă cu ocazia tradiționalului eveniment „Stele de Crăciun”, duminică, 17 decembrie, la sediul secundar AAS. Au fost prezenți pentru a fi alături de copiii care activează în organizație, părinți, bunici și membri ai asociației. Continuă să citești

Participare Eco-SIRIUS la Forumul „Schimbarea climatică prin ochii copiilor” 2023

Asociația Astronomică SIRIUS a primit la începutul acestui an invitația de participare la ediția a II-a a Forumului Internațional de Mediu al copiilor „Schimbarea climatică prin ochii copiilor”, organizat de „Fondul pentru Securitate Climatică”, Moscova.
Scopul Forumului este de a populariza atitudinea atentă față de mediu, de a încuraja participarea copiilor și adolescenților la activități creative și de voluntariat. După cum este cunoscut, Asociația Astronomică SIRIUS – Membru al Rețelei Asociațiilor și Cluburilor pentru UNESCO, desfășoară activități de promovare a protecției mediului prin intermediul structurii Eco-SIRIUS. Continuă să citești

Informare de presă Participare la proiectul ERATHOSTENES 2023

Astronomia este un mediu excelent pentru stimularea interesului elevilor pentru știință și tehnologie. Totodată, astronomia oferă o interesantă introducere în metoda științifică și conceptul că natura poate fi investigată prin mijloace raționale.
Erathostenes din Cirene (276 î.Hr. -194 î.Hr.; scriitor științific, matematician, astronom, „părintele Geografiei” și poet), a determinat pentru prima oară cu o precizie uimitoare circumferința și raza Pământului. Continuă să citești