Arhive lunare: ianuarie 2020

Rezultatele Concursului Internaţional „Green Planet” 2019

Organizaţia „Green Planet” promovează în cadrul programului „Dialogul culturilor”, Concursul Internaţional „Green Planet”. Este un concurs interdisciplinar (ecologie, biologie, chimie, fizică, astronomie, literatură, meşteşuguri), susţinut de Federaţia Rusă, instituţii şi organizaţii sociale, ştiinţifice şi culturale. La concurs au participat copii şi elevi din Federaţia Rusă, Europa, Asia şi America de Sud.

Concursul are ca scop: Implicarea copiilor şi adolescenţilor în diferite tipuri de activităţi creatoare; Dezvoltarea cooperării internaţionale şi diplomaţiei copilului;

Creşterea la copiii din diferite ţări a unei atitudini atente la valorile generale pe care toţi oamenii o acordă principiului prezervării culturale şi naturale; Formarea culturii ecologice şi a unei poziţii active faţă de problemele globale cu care se confruntă omenirea.

La ediţia a XVII-a a Concursului Internaţional „Green Planet” au participat membri ai Comisiei Eco-SIRIUS şi elevi care activează la Clubul Copiilor „Spiru Haret”, partener al Asociaţiei Astronomice „Sirius”.

Au obţinut titlul de
LAUREAT:
-Sabina Timofte, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad
-Maria Pintilie, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad
-George Cristea, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad
-Carmen Arhirescu, Cercul de Teatru / Clubul Copiilor „Spiru Haret” Bârlad
-Maria Dimache, Cercul de Teatru / Clubul Copiilor „Spiru Haret” Bârlad
-Yasmina-Ştefania Gociu, Cercul de Teatru / Clubul Copiilor „Spiru Haret” Bârlad
-Ilona Moacă, Cercul de Teatru / Clubul Copiilor „Spiru Haret” Bârlad
-Elena Maria Cordun, Cercul de meşteşuguri „Să redăm tradiţia!”/ Clubul Copiilor
„Spiru Haret” Bârlad
-Antonia Ioana Hunea, Cercul de meşteşuguri „Să redăm tradiţia!”/Clubul Copiilor
„Spiru Haret” Bârlad
-Marina Andrei, Cercul de meşteşuguri „Să redăm tradiţia!”/Clubul Copiilor
„Spiru Haret” Bârlad

Profesori coordonatori: prof. Adrian Dodonete, prof. Iulian Mancaş, prof. Dan Horgan, prof. Eliza Artene. Mulțumită cadrelor didactice, copiii noștri învață să iubească natura, să o trateze cu atenție nu în cuvinte, ci în fapte. Pentru contribuţia deosebită la proiectul Forumul Ecologic Internaţional „Green Planet”, organizatorii au oferit şi cu ocazia acestei ediţii o Diplomă de
Excelenţă Asociaţiei Astronomice „Sirius”-Club UNESCO. De la prima ediţie a concursului (2004) şi până în prezent, participanţii sub egida Asociaţiei Astronomice „Sirius”-Club UNESCO, au obţinut 116 titluri de LAUREAT.

Felicitări câștigătorilor și îndrumătorilor lor!

Preşedinte AAS, prof. Ioan ADAM

Eclipsele anului 2020

Eclipsele anului 2020

În 2020 se vor produce 6 eclipse. Din România se vor putea observa 3 eclipse: Eclipsa de Lună prin penumbră din 10/11 ianuarie, Eclipsa de Lună prin penumbră din 5/6 iunie, Eclipsa parţială de Soare din 21 iunie.

Data

Tipul eclipsei

Regiunea geografică unde eclipsa este vizibilă

10/11

Ianuarie

Eclipsă de Lună prin penumbră

Europa, Asia, Australia, Africa, mare parte a Americii de Nord, estul Americii de Sud

5/6

Iunie

Eclipsă de Lună prin penumbră

mare parte a Europei, mare parte Asiei, Australia, Africa, sud/estul Americii de Sud

21

Iunie

Eclipsă inelară de Soare

sud/estul Europei, mare parte a Asiei, Nordul Australiei, mare parte a Africii, Oceanul Pacific, Oceanul Indian

4/5

Iulie

Eclipsă de Lună prin penumbră

sud/vestul Europei, mare parte a Africii, mare parte a Americii de Nord, America de Sud

29/30

Noiembrie

Eclipsă de Lună prin penumbră

mare parte a Europei, mare parte a Asiei, Australia, America de Nord, America de Sud, Oceanul Pacific

14

Decembrie

Eclipsă totală de Soare

sudul Africii, mare parte a Americii de Sud, Oceanul Pacific, Oceanul Atlantic, Oceanul Indian

Prof.Ioan ADAM, preşedinte Asociaţia Astronomică Sirius”- Club UNESCO

Calendar Astronomic Ianuarie 2020

Fenomene astronomice în luna ianuarie
/Datele din acest calendar sunt valabile pentru coordonatele Bârladului/
Latitudine: 46,23°N, Longitudine: 27,67°E

Evenimente

04 ianuarie – Înainte de zori: Marte se află deasupra stelei Antares / constelaţia Scorpius.
05 ianuarie – Pământul la periheliu / distanţa minimă de Soare, 147,1 milioane km (0,983244 UA)/ (ora 10)
06-08 ianuarie – Luna în constelaţia Taurus

Continuă să citești