Arhive lunare: mai 2020

Participare AAS la Campania de căutare asteroizi

În 2020, din cauza panedemiei COVID-19 nu s-au putut desfăşura în cadrul programului Luna Mondială a Astronomiei – Global Astronomy Month (GAM), evenimente cu prezenţa fizică a tinerilor şi a celor interesaţi, ci doar prin intermediul internetului.

În programul GAM 2020, a figurat și o campanie de descoperire de asteroizi organizată de Astronomers Without Borders și International Astronomical Search Collaboration. Programul s-a adresat unor echipe de elevi / studenţi coordonaţi de un profesor. Activitatea s-a desfăşurat prin metoda remote. Înscrierea în acest program de cercetare a avut ultimul termen pe 10 aprilie 2020.

Organizatorii au selectat 30 de echipe, dintre care 8 din România. Printre acestea se numără şi echipa Asociaţiei Astronomice „Sirius”, coordonată de prof. Ioan Adam. Echipa SIRIUS a avut următoarea componenţă: Vlad Alexandru Lazanu, Bogdan Constantin Lazanu, Alexandru Vătămanu, Cosmin Gabriel Hriţuc, Teodor Iuraşcu, Daniel Staicu.
Campania din cadrul GAM 2020 a început pe 14 aprilie şi s-a terminat pe 12 mai 2020.
Seturile de imagini au fost furnizate de Institutul pentru Astronomie (IfA) de la Universitatea din Hawaii. Având în vedere condiţiile existente (cer senin și lipsa poluării luminoase artificiale), IfA folosește telescopul Pan-STARRS de 1,8 m situat pe Haleakala pentru a realiza imagini de-a lungul eclipticii. Echipele au primit aceste seturi de imagini și au folosit programul Astrometrica pentru a căuta și măsura asteroizi. Rapoartele au fost trimise la IASC pentru validarea posibilelor descoperiri.

Redăm în continuare aprecierile făcute de Vlad Alexandru Lazanu şi Bogdan Lazanu:
„Atât pentru mine, cât şi pentru fratele meu, reprezintă o activitate inedită şi atrăgătoare, ce se adresează tuturor pasionaţilor de astronomie prin aportul pe care aceştia îl pot aduce studiilor desfăşurate de comunitatea ştiinţifică internaţională în domeniul căutării şi descoperirii de asteroizi, folosind date adunate de observatoarele mari ale lumii. Propriu-zis, activitatea presupune concentrare, răbdare şi atenţie la detalii, pentru a analiza cu ajutorul unei aplicaţii pe calculator, mai multe serii de imagini ale cerului în care sunt şanse să observăm potenţiali asteroizi ce nu au fost identificaţi de nimeni până atunci. Nu este o activitate solicitantă, nu necesită mult timp alocat, şi poate aduce satisfacţii în momentul în care descoperim corpuri cereşti noi din categoria planetelor mici, ce ar putea purta numele nostru sau al asociaţiei / clubului din care facem parte.

De asemenea, există şi o latură competitivă a acestei activităţi, de vreme ce la acest program pot participa astronomi din toată lumea; iar asta poate fi cu atât mai motivant pentru a obţine cât mai multe descoperiri. Nu în ultimul rând, din perspectiva noastră, a celor care prelucrăm datele, un avantaj al acestei activităţi astronomice este că nu depinde de cerul senin, locaţie sau de o anumită oră pentru a putea fi desfăşurată şi pentru a produce rezultate.”
Vlad Alexandru Lazanu – unul dintre cei mai activi membri AAS în domeniul astronomiei observaţionale, a obţinut premiul I la Olimpiada Naţională de Astronomie desfăşurată în 2001 la Bacău şi declarată semioficială (!?) de reprezentantul Ministerului Învăţământului prezent la acest eveniment.

În fiecare an participă la campanie 2200 de echipe din mai mult de 80 de țări. Participanții fac descoperiri importante ale asteroizilor din centura principală (Main Belt asteroids -MBA) și, ocazional, ale obiectelor trans-Neptuniene (trans-Neptunian objects – TNO).

Din octombrie 2006 de când a debutat acest program, au fost descoperiţi peste 1500 de asteroizi ce urmează să fie catalogaţi de Uniunea Astronomică Internațională în catalogul oficial de asteroizi, aceştia urmând a primi numele descoperitorilor.
Cei care nu au fost selectaţi pentru campania din perioada 14 aprilie – 12 mai 2020, pot fi admişi pentru următoarele 20 de campanii derulate de-a lungul anului.

Preşedinte AAS, prof. Ioan ADAM

Calendar Astronomic Mai 2020

Fenomene astronomice în luna mai
/Datele din acest calendar sunt valabile pentru coordonatele Bârladului/
Latitudine: 46,23°N, Longitudine: 27,67°E

Evenimente

01 mai – Luna aproape de steaua Regulus / constelaţia Leo
03 mai – Seara târziu: Luna va oculta steaua ν Virginis  (latinizat Nu Virginis).
Aceasta este singura stea din constelația zodiacală Virgo, situată la vârful vestic al constelației și aproape la sud de steaua proeminentă Denebola. Este o stea cu nuanțe roșii, cu o magnitudine aparentă m = +4,04 și poate fi văzută cu ochiul liber. Deoarece steaua se află lângă ecliptică, este supusă unor ocultări de către Lună. Fenomenul nu este vizibil din România.

Continuă să citești

Asteroidul (52768) 1998 OR2 nu reprezintă o amenințare pentru Pământ

Agenţia NASA și partenerii săi internaționali scanează activ cerul pentru a depista asteroizii „potențial periculoși” și studiază modalitățile de a devia un asteroid care ar putea ciocni Pământul. Până în prezent, aproximativ o treime din cei 25.000 de asteroizi mari despre care se crede că sunt în vecinătatea cosmică a Pământului, au fost descoperiţi. Continuă să citești

Conjuncţie Lună – Venus

Planeta Venus la maxim de strălucire

În această perioadă planeta Venus este neobișnuit de sus faţă de orizontul vestic – aproximativ la jumătatea distanței dintre orizont și zenit (punctul de deasupra capului) – și deosebit de strălucitoare. Foarte mulţi vor spune că nu au văzut niciodată această planetă arătând mai bine. Nu puteți rata planeta Venus, fiind primul corp ceresc care apare în vest după apusul Soarelui. Continuă să citești