Probabilități de observare a sateliților artificiali versus cerul nocturn

Este cunoscut faptul că astăzi există plasați pe orbita Pământului mii de sateliți activi și inactivi și lansările continuă. Dimensiunile sateliților variază de la mici sateliți de tip CubeSat, care încap în palmă, până la structuri masive precum ISS. Există mulți copii și adulți care nu știu că unii sateliți pot fi văzuți cu ochiul liber.

Pentru a marca Săptămâna Mondială a Spațiului Cosmic, am organizat în noptea de 4 / 5 octombrie 2026, o sesiune vizând observarea sateliților artificiali și a planetei Saturn aflată la opoziție, la care au participat copii și elevi care activează în Asociația Astronomică SIRIUS.

Au fost observați vizual câțiva sateliți, dintre care menționez SL-3 R/B, Titan-3 R/B, Ariane-40 R/B, SL-14 R/B. Tinerii au aflat cu această ocazie, că din cei peste 35.000 de sateliți care orbitează în prezent Pământul. pot fi observați fără instrumente optice câteva sute de sateliți suficient de mari (o lungime de peste 6 metri) aflați la o altitudine suficient de joasă (între 160 și 640 de kilometri deasupra Pământului), în funcție de momentul observării cerului nocturn.

Observarea telescopică a planetei Saturn, a oferit ocazia perfectă de a discuta despre șirurile de sateliți Starlink (la data de 27 august 2026, pe orbită se aflau 11102 sateliți Starlink, dintre care 11087 sunt funcționali) și planul de a lansa în spațiu un million de obiecte. Un posibil impact asupra observării cerului nocturn, ar fi că acești sateliți vor crea un „inel al lui Saturn” artificial.

Acest inel, vizibil pe cer timp de câteva ore după apus și înainte de răsărit, ar străluci mai puternic decât orice stea sau planetă și ar putea fi văzut din orice punct de pe Pământ.

Concluzia: Să ne bucurăm de imaginea oferită de Calea Lactee și constelații, repere ale orientării pe bolta cerească din momentul în care oamenii au ridicat privirea spre cer!