Asteroid Day 2018

Participare AAS la Programul Asteroid Day 2018

La 30 iunie 1908, acum 110 ani, un obiect cu diametrul de 40 de metri a pătruns în atmosfera Pământului şi a produs un eveniment misterios în Tunguska, Siberia. Acesta a fost cel mai semnificativ eveniment de impact din istoria recentă a Pământului. Ziua Asteroidului este o campanie de conștientizare mondială sub egida ONU. 30 iunie marchează oportunitatea globală de a crește gradul de conștientizare a amenințării și oportunității pe care o reprezintă numeroasele corpuri care traversează spațiul.
Ca și în anii precedenți, Agenția Spațială Europeană (ESA) sprijină evenimentele Asteroid Day. Începând cu anul 2009, ESA a jucat un rol principal în vânătoarea globală a asteroizilor și cometelor ce pot deveni un pericol pentru civilizaţia umană – cunoscută în mod oficial astronomilor ca obiecte apropiate de Pământ (NEO) – și în prezent dezvoltă telescoape de ultimă generație care vor avea
capacitatea de a scana întregul cer în doar 48 de ore. În România, coordonatorul programului este Biroul European de Resurse pentru Educaţie Spaţială – România (ESERO România). În acest an, mii de evenimente au fost organizate în întreaga lume.

Logo-ul Asteroid Day sugerează cum asteroizii devin din ce în ce mai mult o preocupare globală, precum şi importanța misiunilor spațiale orientate spre asteroizi.

Asociaţia Astronomică SIRIUS s-a alăturat comunităţii mondiale organizând în acest an în parteneriat cu Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad evenimentul „Proiecte si experimente pentru explorarea asteroizilor”, vineri, 29 iunie 2018. La eveniment au participat membri AAS, copii, elevi şi cadre didactice de la Şcoala Gimnazială „Stroe S. Belloescu” Bârlad, Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad şi C.N. „Gheorghe Roşca Codreanu” Bârlad. Organizatori: prof.Ioan Adam, laborant Aurica Beciu, prof.Liliana Paraschiv, educ.Diana Scîntei.

Activitatea a cuprins:
-rememorarea Fenomenului Tunguska într-o prezentare Power-Point realizată de elevul Alexandru Vătămanu, coordonator adjunct al Departamentului ştiinţific din cadrul Asociaţiei Astronomice SIRIUS;
-prezentarea unor proiecte şi experimente NASA şi ESO derulate sau în curs de derulare, care ne ajută să învăţăm cum să prevenim impactul asteroizilor de profesorul Ioan Adam, preşedintele AAS: misiunea Hayabusa-1, misiunea Hayabusa-2, misiunea DART, misiunea HERA;
-identificarea provocărilor pentru astronauţi în cadrul misiunilor spaţiale vizând asteroizii;
-realizarea de fotografii cu partipanţii în costumul de astronaut realizat din materiale ecologice de laboranta Aurica Beciu;
-acordarea diplomelor copiilor şi elevilor / membri MiniAAS şi AAS, premiaţi la Concursul Regional NOI SI UNIVERSUL de la Tulcea.

Consider că activitatea realizată şi-a atins scopul, participanţii înregistrând unele dintre cele mai recente rezultate ale științei asteroidului pentru studiul asteroizilor și eforturile deosebit de avansate de a dezvolta o tehnică mai mare de detectare, urmărire și eliminare a pericolului potenţial al acestora.

Prof.IOAN ADAM
preşedinte Asociaţia Astronomică „Sirius” – Club UNESCO

Galerie foto