INFORMARE DE PRESĂ Observarea eclipsei de Soare din 21 iunie 2020

Pe 21 iunie 2020, se va produce o eclipsă inelară de Soare vizibilă din Africa centrală, Arabia Saudită, nordul Indiei, sudul Chinei, Oceanul Pacific.

O eclipsă (potrivit definiției actuale, fenomenul în care Luna trece prin fața Soarelui se numeşte ocultație) inelară de Soare apare atunci când Luna este prea departe de Pământ pentru a acoperi complet Soarele. Aceasta are ca rezultat un inel de lumină în jurul Lunii întunecate. Magnitudinea eclipsei (raportul dintre mărimea aparentă a Lunii şi cea a Soarelui în timpul fenomenului) este m = 0,994.

De la Bârlad, fenomenul se va vedea ca eclipsă parţială de Soare.

Durata: 1 oră, 01 minute

DATA /

Ora locală (EEST) pentru Bârlad

FAZA / EVENIMENTUL DIRECŢIA PE HARTĂ ALTITUDINEA
Duminică, 21 iunie

08:13

Începe eclipsa parţială

Luna începe să atingă marginea discului Soarelui.

est

83°

27,3°

Duminică, 21 iunie

08:43

Maximul eclipsei

Luna este cel mai aproape de centrul Soarelui.

Magnitudinea eclipsei: 0,10

est

88°

32,4°

Duminică, 21 iunie

09:14

Se termină eclipsa parţială

Luna părăseşte marginea discului Soarelui.

est

94°

37,7°

Asociaţia Astronomică „Sirius” – Club UNESCO organizează o sesiune de observaţii telescopice şi fotografice a eclipsei din 21 iunie 2020, în zona Şcolii Gimnaziale „Episcop Iacov Antonovici” din Bârlad. Cu această ocazie, se vor utiliza instrumentele din dotarea asociaţiei: reflectorul MEADE LX 90 cu diametrul obiectivului de 203 mm (prevăzut cu filtru), refractorul cu diametrul ocularului de 90 mm (prevăzut cu filtru) şi Telescopul SolarMax III 70 Double Stack with BF15 + AZ-EQ5-goto mount on pier tripod (cel mai nou telescop CORONADO, cu apertura de 70 mm şi distanţa focală 400 mm), cu filtru Hydrogen-Alfa, achiziţionat în cadrul proiectului „Creşterea performanţei în activitatea Asociaţiei Astronomice SIRIUS prin realizarea unui laborator de astrofizică”, cu sprijinul Primăriei Bârlad şi omului de afaceri Constantin Duluţe. Cu telescopul Coronado și dezvoltarea SolarMax, MEADE este liderul clar și în ceea ce privește observarea în timpul zilei, oferind cel mai avansat tehnologic și inovativ produs.

***

În fiecare an, se produc cel puţin 2 eclipse de Soare. Precedenta eclipsă parţială de Soare a fost la data de 5/6 ianuarie 2019. Următoarea eclipsă parţială de Soare are loc în 30 aprilie 2022 şi va fi vizibilă în sud-vestul Americii de Sud, Pacific, Atlantic, Antarctica.

Pe 14 decembrie 2020 are loc o eclipsă totală de Soare (cea mai apropiată vizibilă din România, 03 septembrie 2081). Pe 10 iunie 2021 se produce o eclipsă inelară de Soare (cea mai apropiată vizibilă din România – 13 iulie 2075).

Preşedinte AAS, prof. Ioan ADAM