ASTEROID DAY

Biroul European de Resurse pentru Educaţie Spaţială – România (ESERO România) a invitat şcolile din România să participe pe data de 30 iunie la un eveniment internaţional, Ziua Asteroidului, organizat cu scopul de a atrage atenţia asupra riscurilor de impact cu asteroizii şi metodele prin care Pământul poate fi protejat.

Evenimentul a fost stabilit în această zi în amintirea impactului din Tunguska din 1908, cel mai mare impact din istoria recentă.

La activitatea desfăşurată joi, 30 iunie 2016, au participat membri ai Asociaţiei Astronomice „Sirius”, elevi şi cadre didactice de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad.

După evocarea contextului în care s-a organizat evenimentul ASTEROID DAY, prof.Ioan Adam a prezentat locul asteroizilor în cadrul corpurilor cereşti, subliniind diferenţa dintre asteroizi şi comete, forma asteroizilor, rotaţia asteroizilor, asteroizii cu sateliţi, compoziţia asteroizilor, zonele în care se află asteroizii – cu accent pe centura principală, asteroizii NEA – Near Earth Asteroid, topul celor mai mari asteroizi din centura principală, imagini ale asteroizilor obţinute cu ajutorul radarului, sondelor spaţiale şi telescopului spaţial Hubble, importanţa teoretică şi practică a studierii asteroizilor, evenimentul Tunguska şi posibilele efecte ale interacţiunii unui asteroid mare cu Terra, programe de observare a asteroizilor, metode prin care pot fi înlăturate coliziunile cu asteroizii periculoşi, asigurarea unui „scut spatial”. Spre deosebire de alte dezastre naturale, ştim cum să prevenim impactul cu un asteroid.

Din cei aproximativ un milion de asteroizi din sistemul nostru solar, au potenţialul de a lovi Pământul şi distruge un oraş mai puţin de 10.000 (doar un procent) dintre ei. Avem tehnologia necesară pentru a schimba această situaţie.

Intrebările participanţilor au vizat probabilitatea de producere în viitorul apropiat a unui eveniment de tip Tunguska şi implicarea tinerilor în protejarea vieţii impotriva unor eventuale cataclisme cosmice.

Activitatea realizată astăzi a atras atenţia asupra importanţei domeniului apărării planetare. Evenimentul ASTEROID DAY este o campanie de conştientizare la nivel mondial prin intermediul căreia oamenii din întreaga lume află mai multe despre asteroizi, pericolul lor de impact şi măsurile pe care le putem lua pentru a proteja planeta, familiile, comunităţile şi generaţiile viitoare de la un posibil impact cu asteroizi. Tinerii împărtăşesc preocupările comunităţii de oameni de ştiinţă, astronauţi, oameni de afaceri, artişti şi cetăţeni de sensibilizare cu privire la protejarea şi conservarea vieţii pe planeta noastră, prin prevenirea viitoarelor impacturi cu asteroizi.

Prof.Ioan Adam

Galerie foto Ziua Asteroidului 2016:

Calendar astronomic Iulie 2016

Fenomene astronomice în luna iulie

/Datele din acest calendar sunt valabile pentru coordonatele Bârladului/

04 iulie – Pământul se află la afeliu (cea mai mare depărtare de Soare), la 152.103.768 km

07 iulie – Planeta Mercur se află la conjuncţie superioară cu Soarele (Soarele se află între Mercur şi Terra)

Continuă să citești

„Să luptăm pentru o planetă sănătoasă!”

           Pentru a marca „Ziua Mondială a Mediului”, Asociaţia Astronomică „Sirius” – Club UNESCO şi Clubul Copiilor „Spiru Haret” au organizat pe 2 iunie 2016 dezbaterea „Schimbările climatice, efectele acestora şi măsuri de combatere”. Dezbaterea a fost moderată de prof.Iulian Mancaş, coordonatorul Cercului de Protecţia Mediului de la instituţia gazdă. Au participat membrii cercului de la Clubul Copiilor, membrii Comisiei „Eco-Sirius”, elevi de la Liceul Pedagogic „Ion Popescu” şi Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad. Continuă să citești

Calendar astronomic Iunie 2016

Fenomene astronomice în luna iunie

/Datele din acest calendar sunt valabile pentru coordonatele Bârladului/

03 iunie –  Saturn la opoziţie (m = 0,0) / (ora 09)

04 iunie – Luna aproape de roiul deschis Pleiade / (ora 06)

05 iunie – Mercur (m = + 0,6)  la elongaţie maximă, 24 grade vest / (ora 12) Continuă să citești

Observarea tranzitului planetei Mercur din 9 mai 2016

       Cu emoţii legate de instabilitatea atmosferică, am reuşit să urmărim de pe platoul Liceului Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad, tranzitul planetei Mercur peste discul Soarelui. Au participat la eveniment membri ai Asociaţiei Astronomice „Sirius”, elevi şi cadre didactice de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad. Continuă să citești